Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, îl primeşte, vineri, pe preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, la Paris, pentru a ”demonstra” că războiul din Orientul Mijlociu ”nu va distrage” atenţia de l ...
Şase militari francezi au fost răniţi într-un atac cu dronă, în nordul Irakului, anunţă joi Statul Major francez, relatează Le Figaro şi AFP.
Armata taiwaneză s-a obişnuit cu sarcina zilnică de a urmări avioanele de luptă chineze care zboară în apropierea insulei. În unele zile sunt doar câteva. În altele, sunt mult mai multe. Dar prezenţa ...
Sistemul VAR a avut un rol important în sezonul regular al SuperLigii României şi în Cupa României Betano, contribuind la schimbarea mai multor decizii de arbitraj. Potrivit statisticilor CCA, în cele ...
Preţurile petrolului sunt în plan secund în comparaţie cu necesitatea de a opri Iranul de a obţine arma nucleară, afirmă joi preşedintele american Donald Trump într-o postare pe Truth Social, în condi ...
Războiul dintre Statele Unite, Israel şi Iran provoacă perturbări majore pentru companii din întreaga lume, crescând preţurile energiei, afectând aprovizionarea cu materii prime esenţiale şi ridicând ...
Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că noul lider suprem al Iranului, Mojtaba Khamenei, al cărui tată, fostul lider suprem, a fost ucis în prima zi a războiului dintre SUA şi Israel împotriva ...
Statele Unite au lovit aproximativ 6.000 de ţinte, de la începutul Războiului în Iran, la 28 februarie, anunţă joi armata americană, relatează AFP.
Armata iraniană ameninţă joi să ”incendieze” şi să ”distrugă” instalaţii petroliere şi de gaze naturale în Orientul Mijlociu, în cazul unor atacuri de acest tip împotriva infrastructurilor sale, relat ...
Vicepremierul Tanczos Barna (UDMR) s-a întâlnit, joi, la Budapesta cu Péter Szijjártó, ministrul afacerilor externe şi al comerţului exterior al Ungariei, cu care a discutat despre modul în care pot f ...
Secretarul pentru energie Chris Wright a declarat joi că Marina SUA nu este în prezent în măsură să escorteze nave comerciale prin Strâmtoarea Ormuz, deşi a sugerat că această capacitate ar putea fi d ...
Pe şantierul Centurii Vest a municipiului Timişoara, cea care va încheia inelul de centură al oraşului, se fac lucrări preliminare, în aşteptarea autorizaţiei de construcţie de la Ministerul Transport ...